Aproximativ 500.000 de companii din România pot beneficia de democratizarea transformării digitale în marketing și vânzări, noua tendință a pieței. Dacă până acum doar companiile mari, care dispuneau de bugete gigant, își puteau permite acest tip de soluții de automatizare, în prezent și întreprinderile mici și mijlocii au acces la produse de digitalizare prin care pot aloca de două ori mai puține resurse și obține rezultate de trei ori mai mari. 

Potrivit specialiștilor MediaPost Martech, aceste rezultate pot fi obținute cu o investiţie iniţială de 2.000 de euro şi una lunară sub 1.000 de euro, mai precis un cost de 5 ori mai mic decât media actuală a unei astfel de soluții. Astfel, IMM-urile vor avea primele rezultate după trei luni, iar anual se pot face economii de peste 100.000 de euro, prin eficientizarea activității și creșterea productivității per angajat. De asemenea, prin automatizare, scade cu până la 80% timpul alocat sarcinilor repetitive, iar personalul alocat acestora va putea desfășura alte activități, mai creative. 

Integrarea soluțiilor de tip CRM și de automatizare a vânzărilor și activității de marketing ajută compania să comunice personalizat. Mesajul şi stilul se aleg în funcție de nevoile și obiceiurile de navigare și achiziție ale fiecărui utilizator, toate detaliile fiind  stocate în baza de date. Astfel de programe, al căror mod de funcționare simplificat contribuie la eficientizarea modelului de business şi, în acelaşi timp, face posibilă o reducere de 80% a preţului comparat cu servicii similare, pentru ca produsul să poată fi accesibil şi pentru IMM-uri. Licenţele pornesc de la 100 de euro, însă o implementare cu succes presupune aproximativ 1.000 euro lunar pentru licenţe şi servicii de implementare şi întreţinere, iar bugetul ideal este de 10.000 euro. Primele rezultate sunt vizibile după doar două săptămâni, dar o implementare completă și complexă durează circa șase luni. 

Într-un grafic publicat de Banca Europeană pentru Investiţii, România ocupă un loc la coada clasamentului digitalizării, pe mai multe segmente de piaţă. Cea mai mare diferenţă faţă de media europeană, dar şi de cea americană, se înregistrează pe segmentul producţiei, unde există o diferenţă de aproximativ 20 de procente, ceea ce presupune o automatizare minimală. Potenţialul de automatizare este enorm în acest domeniu, cu atât mai mult cu cât aici se înregistrează un volum semnificativ de sarcini repetitive.

„Există percepția greșită că automatizarea o să amplifice valul de concedieri. Experiența însă ne-a arătat că lucrurile nu stau așa, ci dimpotrivă! Transformarea digitală și automatizarea au potențial real de a salva locuri de muncă în aproape orice industrie. Știm cel puțin un caz concret din industria farmaceutică, în care, datorită noilor soluții implementate, managementul a decis păstrarea și recalificarea întregii echipe de vânzări, de la agenți de teren la operatori desk sales, totul gestionat integral de un ecosistem digital. Trei luni mai târziu s-a dovedit o mutare câștigătoare și 27 de joburi au fost salvate”, consideră Adrian Alexandrescu, Senior Partner MediaPost Martech. (sursa: MediaPost Martech)