Situat în zona Clujului, una dintre cele mai căutate locații pentru platforme de I&L datorită apropierii de granița de vest, depozitul logistic Tureni are în prezent un contract de închiriere pe 10 ani cu Teconnex, o companie care proiectează și produce dispozitive de prindere în V, cleme presate și alte soluții tehnologice de îmbinare pentru sectoarele auto, aerospațial și industrial. Activul se află la cea de-a doua tranzacție, după ce a fost achiziționat inițial de către vânzător ca proiect de leaseback în 2007.

„Tranzacția este importantă în contextul unei piețe I&L foarte compacte, în care noile dezvoltări sunt păstrate în mare parte în portofoliu și demonstrează că există lichiditate în sectorul imobiliar local, oferind o referință pentru tranzacțiile viitoare și contribuind la creșterea încrederii potențialilor noi investitori în România”, spune Anca Merdescu, Director Asociat Investment & Debt Advisory la Colliers România.

În ansamblu, piaţa industrială și logistică continuă să fie printre cele mai dinamice sectoare. Pentru prima jumătate a acestui an, specialiștii Colliers estimează un volum de aproximativ 60 de milioane de euro în ceea ce privește tranzacțiile din sectorul imobiliar industrial, reprezentând aproximativ 17% din totalul volumului de tranzacții de investiții. Cu 5,6 milioane de metri pătraţi de spaţii de depozitare moderne la sfârşitul anului 2021, România este a treia cea mai mare piaţă industrială și logistică din CEE-15.

First Property Group a vândut anul trecut ultimul spațiu de retail rămas în portofoliul pentru 1,25 milioane de euro, după ce în 2016 a cumpărat împreună cu mai mulți investitori spațiile a nouă supermarketuri Lidl din România, pentru 10,5 milioane de euro. Grupul mai deține pe piața locală clădirea de birouri Maestro Business Center din Cluj și o clădire de birouri de 3.000 de metri pătrați în zona Piața Victoriei.

First Property Group plc are operațiuni în Mare Britanie și Europa Centrală și se concentrează pe proprietăți comerciale cu randament ridicat și care generează fluxuri de numerar sustenabile. Compania are birouri în Londra, Varșovia și București.

La nivelul Europei Centrale și de Est (ECE), volumul total al investițiilor a crescut cu aproximativ 8,5%, comparativ cu prima jumătate a anului 2021, la 5,3 miliarde de euro, arată Colliers în cel mai recent raport „The CEE Investment Scene H1 2022”. Polonia a rămas lider în regiune, în primul semestru, cu volume de investiții reprezentând 56% din capitalul total investit în CEE6, urmată de Cehia (16%) și Ungaria (12%). În ceea ce privește activitatea tranzacțională, spațiile industriale și logistice continuă să fie la mare căutare, cu o pondere de 21% din volumul total al investițiilor.