Sectorul construcțiilor a început anul într-un ritm alert, cu o creștere de 8,5% în primele patru luni din 2025 față de perioada similară a anului trecut, arată datele analizate de Colliers. Lucrările de infrastructură au avut cel mai mare avans, de 15,5%, iar segmentul rezidențial a bifat o revenire ușoară, de aproximativ 4%. În schimb, construcțiile nerezidențiale, precum birourile, spațiile industriale și spațiile comerciale, au scăzut cu aproape 2%, pe fondul cererii mai scăzute și al prudenței tot mai accentuate din partea investitorilor privați. Potrivit sondajelor Eurostat, optimismul constructorilor locali cu privire la activitatea pe termen scurt este la cel mai scăzut nivel din ultimii 3 ani, însă este departe de nivelul extrem de pesimism din perioada inițială a pandemiei sau cu cel întâlnit în timpul recesiunilor din ultimele decenii. Acest lucru sugerează că jucătorii din piață anticipează, în baza informațiilor la care se uită acum, doar o încetinire, nu o prăbușire a pieței.
CBRE România își consolidează poziția de lider în domeniul consultanței imobiliare, clasându-se pe primul loc în rândul brokerilor pe sectorul de investiții pentru al patrulea an consecutiv. Performanța excepțională este susținută atât de rezultatele anuale, cât și de media ultimilor patru ani, reflectând angajamentul constant al echipei de Investment Properties în livrarea celor mai bune soluții pentru clienți. De la începutul lui 2021 și până în prezent, CBRE a consiliat investitori în tranzacții cu o valoare cumulată de 1,27 miliarde euro, deținând o cotă de piață de 40% din totalul tranzacțiilor intermediate de agenți în România.
Experții de la Colliers sugerează că piața de investiții imobiliare din România ar putea înregistra o revenire în a doua jumătate a anului 2025. Această posibilă schimbare, determinată de tranzacții cheie și ajustări de prețuri, are implicații pentru companiile care caută spații de birouri sau depozite.
iO Partners a lansat oficial noul său serviciu dedicat Sustenabilității pentru Active și Portofolii, dezvoltat în strânsă colaborare cu Walvius Partners, o firmă de consultanță specializată în energie și sustenabilitate. Acest parteneriat exclusiv permite iO Partners să integreze expertiza Walvius Partners în cadrul serviciilor sale de consultanță imobiliară comercială în întreaga regiune a Europei Centrale și de Est (ECE).
România atrage tot mai mult interesul investitorilor care se uită la Europa Centrală și de Est pentru spații industriale sau de birouri, parțial și datorită stimulentelor guvernamentale care pot acoperi până la 70% din costurile eligibile, potrivit raportului Colliers „How Government Incentives Shape Industrial & Office Real Estate in CEE”.
Expunerea sectorului bancar din România față de piața imobiliară comercială (exclus segmentul rezidențial) a depășit 100 miliarde RON în septembrie 2024, reprezentând jumătate din totalul expunerii față de companiile nefinanciare, conform datelor Cushman & Wakefield Echinox, bazate pe rapoarte ale BNR.
Piața terenurilor din România s-a menținut stabilă în 2024, cu un volum al tranzacțiilor apropiat de valoarea de 450 de milioane de euro, înregistrată în 2023, în ciuda unui climat economic și politic marcat de incertitudine, potrivit raportului anual publicat de Colliers. Bucureștiul și zona metropolitană au rămas centrul principal al tranzacțiilor, generând 80% din total, iar proiectele rezidențiale au reprezentat 70% dintre acestea.
Investitorii din Europa de Vest, în special din Austria, Olanda, Belgia și Regatul Unit, au fost cei mai activi cumpărători de active imobiliare din România în ultimii cinci ani (2019-2024), realizând investiții în valoare totală de 1,75 miliarde de euro, potrivit datelor de la consultanța imobiliară Cushman & Wakefield Echinox. Cota lor de piață a reprezentat aproximativ 39% din volumul total al tranzacțiilor de 4,5 miliarde de euro în perioada analizată.
Alegerea dvs. privind cookie-urile de pe acest site.
Folosim cookie-uri pentru a optimiza funcționalitatea site-ului și pentru a vă oferi cea mai bună experiență posibilă.
Acest site folosește cookie-uri pentru a stoca informații pe calculatorul dvs.
Unele dintre aceste cookie-uri sunt esențiale, în timp ce altele ne ajută să îmbunătățim experiența dvs. furnizând detalii despre cum este folosit site-ul.
Acceptă setările recomandate
Cookie-uri necesare
Cookie-urile necesare activează funcționalitățile de bază, cum ar fi navigarea în pagină și accesul la zonele securizate. Site-ul web nu poate funcționa corect fără aceste cookie-uri și pot fi dezactivate doar prin modificarea preferințelor browserului.
Analitice
Cookie-urile analitice ne ajută să îmbunătățim website-ul prin colectarea și raportarea informațiilor privind utilizarea acestuia.
Marketing
Folosim cookie-uri de marketing care ne ajută să îmbunătățim relevanța campaniilor de promovare pe care le primiți.
Cookie-uri privind distribuiri rețele sociale
Folosim unele pluginuri de partajare socială, pentru a vă permite să partajați anumite pagini ale site-ului nostru pe rețelele sociale.