Răspunsul este simplu: apelăm la sisteme de protecție adaptate în funcție de nevoile depozitului. Acestea sunt împărțite în 3 categorii:

1.    Protecții pietonale
Salvarea vieților este pe primul loc. Fabricile de producție și centrele de distribuție au adesea echipamente grele de manipulare a materialelor care se deplasează în apropierea angajaților care lucrează. Barierele de siguranță separă angajații de echipamente și mențin oamenii în siguranță. Cea mai importantă barieră este cea care separă forța de muncă de un stivuitor de 4.5 t care trece cu viteză pe podeaua depozitului. Exista diverse modele, în funcție de sistemele folosite pentru manipularea mărfurilor.

2.    Protecții pentru echipamente
Odată cu creșterea numărului de centre de distribuție moderne și al fabricilor de producție au crescut și riscurile asociate acestor medii de lucru. Cu utilaje mai grele – care transportă încărcături voluminoase și au o viteză mai mare – există o probabilitate crescută pentru diverse erori sau accidente.
Pereții, coloanele și echipamentele implementate nu au nicio șansă într-o ”confruntare” cu un stivuitor. Acest lucru poate cauza o creștere a cheltuielilor pentru întreținere și reparații (de exemplu: turnarea betonului, montarea unor protecții noi, etc.). Investiția în protecția totală a instalației vă va menține operațiunile în funcțiune și va economisi foarte multe de costuri de întreținere de-a lungul timpului.

3.    Protecții pentru rafturi
Rafturile sunt extrem de importante într-un depozit pentru că susțin și organizează marfa. Dacă ele se prăbușesc, se prăbușesc și operațiunile, ceea ce înseamnă cheltuieli în plus.
Rafturile prezintă un risc constant de a fi deteriorate, deoarece stivuitoarele conduse de
operatori interacționează frecvent cu acestea. O rotire greșită a volanului poate fi suficientă pentru a le doborî. 

Într-un depozit funcțional, toate cele 3 tipuri de protecții sunt recomandate, pentru că fiecare în parte are rolul său bine definit, iar împreună asigură o protecție atât a forței de muncă, cât și a aparatelor și a mărfurilor. Totuși, în funcție de tipul depozitului, domeniul de activitate și mașinăriile folosite, soluțiile sunt diferite pentru fiecare caz în parte. Înainte de orice, este indicat să vă consultați cu specialiști în acest domeniu care să vă ajute să luați cea mai bună decizie în funcție de nevoile și particularitățile depozitului.

Pentru mai multe detalii, click aici.