Planul iniţial al autorităţilor era ca drumul de mare viteză dintre cele două oraşe să fie construit prin concesiune. Lungimea estimată a viitoarei şosele de mare viteză este de 125 de kilometri. 
Principalele surse de finanţare a contractului sunt Fondului European de Dezvoltare Regională (FEDR) şi Bugetul de Stat, în prima perioadă de programare 2016 – 2020. Durata contractului va fi de 24 luni începând de la data atribuirii contractului. Termenul limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este 12 ianuarie 2017, iar data limită de evaluare a ofertelor este 6 februarie 2017.