Platforma este situată pe șoseaua de centură a Bucureștiului, la câteva sute de metri de autostrada principală A1 a României.

ACT Cold Storage este unul dintre cele mai moderne depozite frigorifice construite în Europa și primul de acest gen din România, cu numeroase implementări tehnologice de echipamente și sisteme. A fost dezvoltat în perioada 2003-2019 de Mega Company.
“Situat convenabil pe șoseaua de centură București, la câteva sute de metri de principala autostradă a României – A1, ACT Cold Storage este cel mai mare depozit de temperatura controlata din România. Cu temperaturi între 0 ° C și -24 ° C, acesta poate stoca întreaga gamă de produse de la pește proaspăt până la înghețată. Acestea sunt doar câteva dintre componentele și caracteristicile pe care parcul nostru le oferă și care au cântărit foarte mult în decizia de selecție a celei mai bune locații de către Selgros”, a declarat Marian Burlan, director general Mega Company.
Noua platformă va crește eficiența Selgros și își va extinde gama de produse prin listarea producătorilor care nu dețin rețele naționale de distribuție.
Compania de consultanță imobiliară JLL a consiliat Selgros în această tranzacție. 
“ACT Cold Storage oferă câteva caracteristici unice pentru piața de logistică ceea ce îl face cea mai bună soluție pentru nevoile clientului nostru. Noua locație permite Selgros Cash&Carry să integreze mai mulți furnizori cu scopul final de a crește eficiența lanțului de distribuție, un deziderat al tuturor companiilor implicate în zona de retail. Experiența și backgroundul solid pe care îl avem în lucrul cu marii retalieri din România, ne-a permis să punem la aceeași masă doi jucători puternici și să găsim cea mai bună soluție pentru amândoi”, a declarat Viorel Opaiț, Business Development Director JLL Romania, cel care a reprezentat interesele  Selgros Cash&Carry in aceasta tranzacție.