Studiul arata, de asemenea, că în prezent se află în construcție circa 300.000 mp de proiecte industriale, o treime din suprafața construită fiind amplasată în Capitală sau în apropiere.

“Mai multe proiecte importante, demarate în cursul anului trecut, se vor finaliza în 2019, iar dezvoltatorii deja urmăresc cu interes terenuri pentru noi dezvoltări în orașe regionale precum Craiova, Constanța sau Iași, din dorința de a-și crește acoperirea la nivelul intregii țări. Se poate observa, însă, o tendință de creștere a cererii de proiecte de dimensiuni mai mici și ne așteptăm ca zona de Est a Bucureștiului să devină un pol al dezvoltărilor de acest fel datorită lipsei competiției existente deja în Vestul Capitalei, a conexiunii facile de transport public cu orașul și autostrada A2, cât și a disponibilității forței de muncă din zonă. Totodată, zona de Nord-Est a Bucureștiului, din vecinătatea autostrăzii A3 București – Ploiești, este vizată de tot mai mulți dezvoltatori imobiliari de profil pentru viitoare proiecte industriale”, a declarat Daniel Cautiș, managing partner al agenției de consultanță imobiliară Dunwell.


Până la sfârșitul anului 2018, stocul de clasă A era de aproximativ 3,5 milioane de metri pătrați. Pe baza prognozei proiectelor care urmează să fie finalizate de dezvoltatori în acest an, România ar putea depăși stocul de 4 milioane de metri patrati, o performanță care reflectă interesul crescând al investitorilor în țara noastră.

“România traversează o perioadă favorabilă pe piața imobiliară, iar sectorul industrial a căpătat un avânt considerabil, bazat pe creșterea consumului la nivel național și implicit a cererii de spații de depozitare, creând astfel oportunități de dezvoltare investitorilor și dezvoltatorilor de spații deopotrivă. Dacă la finalul anului trecut piața industrială înregistra un nivel scăzut al ratei de neocupare, de sub 5%, pentru 2019 estimăm o creștere a ratei de neocupare spre 8%. Urmare a acestei evoluții, ne așteptăm la o presiune crescută în privința prețului chiriilor, care, la finalul anului trecut, erau cuprinse între 3,8 EUR/mp -4 EUR/mp la nivelul întregii țări”, a adăugat Daniel Cautiș.

Printre cei mai activi dezvoltatori industriali din 2018 au fost CTP, cu aproape 50% din toate livrările, WDP, VGP și Zacaria. Pentru acest an, pe langa noile livrari anuntate de marii dezvoltatori din Romania, proiectele mari se vor inmulti in apropierea Capitalei, venind de la noi dezvoltatori de pe piata, cum ar fi MLP sau Element Industrial.

Sectorul industrial, dominat de retail și FMCG
Dintr-un total de 700.000 de metri pătrați de spațiu de depozitare contractat în 2018, retailul a fost pe primul lor, cu 42% din totalul pieței. Companii precum Metro Cash & Carry, Auchan sau Carrefour au fost implicate în cele mai mari tranzacții, reprezentând aproximativ 40% din absorbția totală. De asemenea, sectorul FMCG a reprezentat aproximativ 20% din totalul tranzacțiilor de anul trecut, atât pe segmentul de retail, cât și pe cel al FMCG, depășind 60% din piață.

După cum era de așteptat, circa 60% din totalul tranzacțiilor din România au fost spații industriale dezvoltate în București sau în apropiere.

“Tendința cererii crescute în zona de retail și FMCG se va păstra și în acest an deoarece ambele sunt strâns legate de menținerea unui nivel ridicat al consumului la nivelul întregii țări. Această evoluție a pieței de consum joacă un rol cheie și va influența pozitiv progresul dezvoltării de spații industriale și în acest an”, a completat Daniel Cautiș, managing partner Dunwell.
Volumul cererii din partea companiilor de logistică, chiar și după ce a pierdut poziția de lider în 2018, a rămas destul de semnificativ, determinând 25% din numărul total de tranzacții încheiate anul trecut. (sursa: constructiv.ro)