Investițiile necesare pentru realizarea acestora ar fi de aproximativ 6 miliarde de lei, dar cele mai multe proiecte sunt deocamdată în stadii incipiente, în curs de proiectare sau autorizare. Peste jumătate dintre investițiile monitorizate sunt spații de depozitare.
Cumulat, suprafața acestora este de 2,63 milioane de metri pătrați, iar valoarea investițiilor se ridică la suma estimată de 6,03 miliarde RON.

Cele mai multe investiții au fost concentrate în Bihor. Așadar, județul reușește să cumuleze un total de 81 proiecte. De asemenea, un număr însemnat de proiecte a fost identificat și în Ilfov, județ care a cumulat un total de 78 investiții investiții.
Bihorul își păstrează poziția fruntașă și la categoria suprafețelor alocate pentru proiectele industriale, cu un total de peste 500 mii mp. Suprafețe considerabile observăm și în județele Constanța (peste 300 mii mp) și Ilfov (peste 200 mii mp).
La polul opus se poziționează județe precum Mehedinți și Teleorman, cu 3 și, respectiv, 4 proiecte monitorizate în martie. 

Mai mult de jumătate dintre investițiile monitorizate sunt spatii de depozitare, un total de 484 astfel de proiecte identificate la nivel național. Valori semnificative regăsim și în dreptul spațiilor de producție (276 investiții), atelierelor de reciclare (110 investiții) și proiectelor de tip zoo/bio tehnie (105 investiții).