Clădirea va fi construită special pentru Opsan, după specificațiile tehnice indicate de chiriaș, și va fi realizată la cele mai înalte standarde de calitate și inovație privind eficiența energetică. 

Extinderea Opsan în România și alegerea construirii primei unități productive la Pitești este atât o consecință a unui nivel de calificare ridicat al forței de muncă românești în general și din sectorul industriei auto în special, dar și datorită infrastructurii existente în zonă. Experiența și calitatea unităților de producție dezvoltate de CTP, au contat de asemenea foarte mult în definitivarea acestei tranzacții.

„Alegerea de către Opsan a CTPark Pitești pentru dezvoltarea primei lor investiții în România este pentru noi o confirmare că CTP își îndeplinește cu succes rolul de a oferi cele mai bune soluții clienților săi. Clădirea pe care o vom dezvolta pentru Opsan include spații de producție adaptate nevoilor lor, precum și birouri, în așa fel încât angajații noului nostru chiriaș să beneficieze de cele mai bune condiții pentru a-și desfășura activitatea”, a declarat Iulia Bușcă, Business Development Manager în cadrul CTP România.
Tranzactia a fost intermediata de Dunwell Industrial Brokerage. (sursa: Dunwell)