Dezvoltatorul imobiliar Practic Bucureşti (simbol bursier PRBU), deţinut de omul de afaceri Radu Dimofte, va cumpăra 5,6% din acţiunile Aviaţia Utilitară (AVUT), o firmă care face afaceri de 5 milioane de lei din închirierea elicopterelor, dar deţine un teren valoros în nordul Capitalei. Practic a anunţat la momentul transferului pe piaţa AeRO că a încheiat un acord pentru achiziţia a 46,76% din acţiunile Aviaţia Utilitară, firmă controlată în proporţie de 99% de omul de afaceri Sorin Avramescu.

 

Ulterior, compania lui Dimofte a revenit cu precizarea că acordul vizează cumpărarea a doar 501.210 acţiuni, adică 5,6% din capital. Pachetul ar fi evaluat 1,2 milioane de lei după valoarea nominală a acţiunilor AVUT, care nu au mai fost tranzacţionate din anul 2004, cu excepţia unui transfer de la Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului la Avramescu.

 

Aviaţia Utilitară are un business mic, deşi profitabil, dar miza tranzacţiei este mai probabil terenul de 50.000 metri pătraţi amplasat în nordul Bucureştiului, lângă aeroportul Băneasa şi magazinul IKEA. Compania a luat anul trecut decizia de a vinde terenul, la un preţ de cel puţin 313 euro/metru pătrat plus TVA, adică 15,6 milioane de euro, dar din rezultatele financiare modeste ale companiei rezultă că tranzacţia încă nu s-a perfectat. Potrivit unor surse ale ZF, de achiziţia terenului se interesa pe la începutul acestui an retailerul de bricolaj Dedeman. 

 

Sursa: www.zf.ro