Cei mai activi dezvoltatori au fost CTP şi WDP, care în total au livrat peste 90% din stocul nou din 2021, urmaţi de VGP, Globalworth şi Element Industrial şi-au extins platformele industriale anul trecut.
În 2021 CTP, cel mai mare jucător de pe piaţa logistică, a depăşit pragul de 2 mil. mp centre logistice la nivel naţional, prag depăşit atât prin dezvoltări noi, cât şi prin achiziţii.

„Bucureştiul a atras aproape 60% din stocul nou de spaţii industriale livrat în 2021. Craiova – 58.000 mp, Timişoara – 56.000 mp şi Cluj – 50.000 mp sunt alte destinaţii preferate de către dezvoltatori anul trecut. În perioada următoare, ponderea Bucureştiului în total livrări s-ar putea diminua, un motiv fiind nevoia de expansiune a businessului online spre alte zone din România, unde vom vedea noi proiecte de logistică pentru a răspunde acestei cereri“, a spus Andrei Brînzea, partner, Land & Industrial Agency Cushman & Wakefield Echinox.