CTP România este dezvoltatorul ales să realizeze una dintre cele mai mari tranzacții încheiate la sfârșitul anului trecut în România: un depozit de top, de 75.000 m², în cel mare parc logistic din țară, CTPark Bucharest West.

Operațiunea face parte dintr-un proces lung și complex, care a durat aproape un an până la definitivare, dar care se conturează într-un proiect de mare succes și deplin funcțional până la mijlocul anului viitor. Clădirea, deja ridicată, urmează să fie finalizată de către CTP până la sfârșitul acestui an, în timp ce setarea cadrului pentru desfășurarea operațiunilor de către IB Cargo și Maersk va mai dura câteva luni.

„Ne bucurăm să facem parte din acest proiect mult dorit și de către alți jucători din industria noastră. Avem un produs excelent, iar clienții noștri, IB Cargo, Maersk și, de asemenea, IKEA Supply AG, companie multinațională cu standarde foarte ridicate, ne confirmă acest lucru prin alegerea făcută. Clădirea noastră ce deține certificarea BREEAM „very good” și dedicarea echipei au fost foarte apreciate, iar acum facem tot posibilul pentru a livra în conformitate cu așteptările clienților noștri”, a declarat Ana Dumitrache, Country Manager CTP.

Centrul de distribuție ocupă aproximativ două treimi din cea mai mare clădire de logistică din România din cadrul CTPark Bucharest West: 75.000 m² din 140.000 m². Deoarece toate clădirile CTP sunt construite la un standard „very good” BREEAM 2014 și dețin un rating EPC „B” minim, și noua clădire va integra toate caracteristicile necesare în vederea certificării. CTP România va realiza acest lucru datorită izolației energetice de top și a iluminatului cu LED-uri, facilităților de încărcare electrică, recirculării apei, utilizării luminii naturale în depozit și în toate spațiile de birouri.

Andrei Koszti, Regional Commercial Manager CTP, a declarat că „acest parteneriat ne oferă cadrul de a fi mai mult decât un dezvoltator, ci un partener care are un rol major în succesul afacerii clienților, totul datorită serviciilor noastre premium. Noua clădire va fi o extensie a celor mai bune lucrări ale noastre: o clădire unică, multifuncțională, perfect amplasată, cu acces direct la A1, care permite partenerilor noștri de la IB Cargo și Maersk să fie flexibili și să ofere cele mai bune soluții pentru clienții lor.”