Ediția a şaptea a Cities of Tomorrow, organizata de Camera de Comerţ şi Industrie Româno-Germană (AHK România), va avea loc pe 26 martie 2019 la JW Marriott Bucharest Grand Hotel şi va fi dedicată comunității, atât de business cât și a societății civile, și importanței implicării acesteia în dezvoltarea sustenabilă a regiunilor și orașelor

 

În acest an completăm conceptul evenimentului cu o nouă dimensiune: societatea civilă. Dialogul între autorităţile publice şi mediul de business este important, dar implicarea societăţii civile este cel puţin la fel de necesară. Din acest motiv considerăm că elementul cheie pentru dezvoltarea sustenabilă este TRIALOGUL

 

Mai mult decât atât, în focus va fi rolul comunităţilor în dezvoltarea unui oraş, unei regiuni – a unei ţări. Funcţionalitatea unei comunităţi nu este determinată exclusiv de dinamica sa interioară, ci mai cu seamă de colaborarea cu alte comunităţi. Felul în care înţelegem să acţionăm ca o comunitate, să avem o voce unitară şi să ne implicăm în mod constant, ne defineşte viitorul

 

Noutatea acestui an o reprezintă competiţia de pitch-uri „Comunităţi în trialog”. 9 participanţi din 3 categorii, administraţie publică, societate civilă şi mediul de business, vor avea la dispoziţie câte 5 minute să prezinte proiectele lor pentru oraşe/regiuni, ce contribuie la dezvoltarea urbană, marketingul regiunii, dezvoltarea locaţiei investiţionale, implementarea de soluţii inteligente, îmbunătăţirea calităţii vieţii sau a dialogului între stakeholderi. Aceste proiecte vor fi evaluate de un juriu de specialitate, iar câştigătorii vor fi premiaţi de AHK România în vederea dezvoltării viitoare a proiectelor lor.

La fel ca în anii trecuţi, evenimentul va găzdui un marketplace de proiecte, unde sponsorii vor avea ocazia să îşi prezinte soluțiile și tehnologiile destinate modernizării și eficientizării orașelor și regiunilor, alături de reprezentanți ai autorităților locale (Agenții pentru Dezvoltare Regională, Consilii Județene, primării) şi ai comunităţilor, ce vor veni să-și prezinte proiecte concrete pe care le doresc realizate și unde caută sprijinul actorilor privați. De asemenea, în a doua parte a zilei vor fi organizate cele 8 mese rotunde – World Café, un concept ce permite participanților o implicare mai mare în discuţii interactive şi identificarea de probleme şi soluţii. Concluziile şi insight-urile valoroase rezultate în urma celor 8 mese rotunde vor reprezenta fundamentul pentru acţiuni viitoare.

Relevant pentru succesul acestui eveniment este atât ce se întâmplă în ziua evenimentului, dar mai ales ce se întâmplă ulterior, cum înțeleg participanții să utilizeze schimbul de idei, experiența și contactele dobândite în cadrul Cities of Tomorrow. Broşurile ediţiilor trecute, cât şi iniţiative concrete ce au luat naştere la eveniment le puteţi descoperi pe www.citiesoftomorrow.ro.

 

Despre AHK România

Ca reprezentanţă oficială a economiei germane în România, AHK România este primul punct de contact pentru companii germane interesate de piaţa noastră. Astfel, o bună parte a activităţii zilnice presupune mijlocirea unor viitoare parteneriate, sprijinul pentru investitori, identificarea potenţialului de business şi a oportunităţilor pentru membrii noştri şi studiile de piaţă.

Cu toate acestea, registrul temelor pe care le abordăm este mult mai vast şi se extinde cu rapiditate: iniţiativele AHK cuprind de la proiecte în domeniul sustenabiliăţii, eficienţei energetice, energiei regenerabile, construcţiilor sau managementul deşeurilor până la teme precum smart city, digitalizare, automotive şi industrie 4.0 sau învăţământ dual, advocacy şi arbitraj. Mai multe detalii puteţi găsi aici: www.ahkrumaenien.ro, www.econet-romania.com.