Localitatea este situată în apropierea orașului Aiud.

„Din cele discutate cu partenerii noștri belgieni de la Industrial and Logistics Developments NV, aceștia au obținut absolut toate avizele și autorizațiile necesare pentru demararea investiției lor de la Decea (Mirăslău). La această oră așteptăm ca firma belgiană să depună actele necesare pentru ca autoritatea locală să elibereze autorizația de construcție, astfel încât învestitorul să poată demara construcţia parcului logistic”, a declarat Liviu Alexandru Gigel, primarul comunei.

Investiția de la Decea (Mirăslău), va consta într-un terminal logistic conectat la infrastructura feroviară publică în următorii ani.
Suprafața de teren necesară dezvoltării sistemului de cale ferată care va deservi parcul logistic este de 18.600 mp și societatea belgiană Industrial and Logistics Developments NV derulează proiectul de investiții pe circa 27 de hectare concesionată de la Primăria Mirăslău, în baza unui contract încheiat la finele anului 2018. Totodată, investitorul aşteaptă ca transportatorul de gaz să facă devierea conductei magistrale de gaze, urmând ca apoi să demareze construcția. (sursa: aiudinfo.ro)