Producția industrială în Uniunea Europeană (UE 28) a crescut cu 0,7% în luna iulie 2014 comparativ cu luna iunie 2014, însă România se numără printre statele membre unde producția industrială a scăzut de la o lună la alta, arată datele publicate vineri de Oficiul European de Statistică (Eurostat).
Premierul Victor Ponta a declarat la Sibiu ca a discutat cu reprezentantii firmei care construieste lotul III al autostrazii Sibiu - Orastie si acestia i-au confirmat ca vor respecta termenul, astfel ca "pe 15 noiembrie, cel mai tarziu, se va circula neintrerupt intre Sibiu si Deva".
Exporturile au urcat in iulie cu 12,7% fata de iunie si cu 6,6% fata de aceeasi luna din 2013, la nivelul record de 4,8 miliarde euro, in timp ce cresterea importurilor a fost de 4,8% si, respectiv, 10,6%, deficitul comercial situandu-se la 520 milioane euro, in scadere cu 52,7 milioane euro.
Holcim Romania, unul dintre cei mai mari producatori de materiale de constructii la nivel local, a finalizat extinderea platformei de co-procesare a deseurilor de la Campulung, judetul Arges, in urma unei investitii de peste 6 milioane de euro, cofinantata cu fonduri europene.
Symmetrica, unul dintre cei mai importanti producatori locali de pavele si borduri vibropresate, isi continua planurile de investitii si aloca 1,5 milioane de euro pentru extinderea fabricii din Sintereag, Jud. Bistrita-Nasaud, printr-o noua linie de productie.
Retailerul electroIT Flanco a închiriat o suprafaţă de aproximativ 5.000 de metri pătraţi în centrul logistic H.Essers din Bucureşti, ceea ce va conduce la o scădere a timpului de aprovizionare a magazinelor la maximum 24 de ore, a anunţat compania.
Cifra de afaceri din industrie, pe total piaţa internă şi externă, a crescut în iulie, în termeni nominali, cu 2,7% faţă de iunie şi cu 4,4% comparativ cu luna corespunzătoare din anul precedent, la şapte luni avansul ajungând la 9,9%, evoluţie susţinută în principal de industria prelucrătoare.
Cargus introduce pe piata de curierat serviciul international Cargus Express Europa, care va permite transportul documentelor si coletelor din tarile Uniunii Europene catre Romania.
Alegerea dvs. privind cookie-urile de pe acest site.
Folosim cookie-uri pentru a optimiza funcționalitatea site-ului și pentru a vă oferi cea mai bună experiență posibilă.
Acest site folosește cookie-uri pentru a stoca informații pe calculatorul dvs.
Unele dintre aceste cookie-uri sunt esențiale, în timp ce altele ne ajută să îmbunătățim experiența dvs. furnizând detalii despre cum este folosit site-ul.
Acceptă setările recomandate
Cookie-uri necesare
Cookie-urile necesare activează funcționalitățile de bază, cum ar fi navigarea în pagină și accesul la zonele securizate. Site-ul web nu poate funcționa corect fără aceste cookie-uri și pot fi dezactivate doar prin modificarea preferințelor browserului.
Analitice
Cookie-urile analitice ne ajută să îmbunătățim website-ul prin colectarea și raportarea informațiilor privind utilizarea acestuia.
Marketing
Folosim cookie-uri de marketing care ne ajută să îmbunătățim relevanța campaniilor de promovare pe care le primiți.
Cookie-uri privind distribuiri rețele sociale
Folosim unele pluginuri de partajare socială, pentru a vă permite să partajați anumite pagini ale site-ului nostru pe rețelele sociale.