Producția industrială a crescut în iulie cu 7,4 la sută în serie brută și cu 8,2 la sută ca serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezon, potrivit Institutului Național de Statistică (INS).
CTP, cel mai mare dezvoltator și administrator pe termen lung de parcuri industriale și logistice premium din România și Europa Centrală și de Est, investește 15 milioane de euro în dezvoltarea unui nou parc logistic în apropiere de Cluj-Napoca. CTPark Cluj II va fi situat în localitatea Florești, și va avea o suprafață totală închiriabilă de 29.000 m². Compania mai deține în prezent un parc în județul Cluj, CTPark Cluj I, aflat în localitatea Apahida, cu o suprafață de 23.000 m², finalizat anul trecut.
Premierul român, Mihai Tudose, a promis unei delegații a producătorului american de automobile Ford că autostrada Pitești-Sibiu va fi finalizată până la sfârșitul mandatului său.
Grupul alimentar mexican Sigma Alimentos și-a continuat planurile europene de extindere, preluând controlul complet asupra companiei Caroli Foods Group din România.
Reyners Aluminium a relocat activitatea companiei sale în centrul său logistic din partea de sud a Bucureștiului și intenționează să deschidă un showroom în centrul capitalei în 2018.
GF Automotive, o divizie a grupului elvetian Georg Fischer (GF), a ajuns la un acord pentru a cumpara Eucasting Ro, o companie care detine fabrici de prelucrare a aluminiului in Pitesti si Scornicesti. Acordul va fi închis în noiembrie.
CTP, cel mai mare dezvoltator și administrator pe termen lung de parcuri industriale și logistice premium din România și Europa Centrală și de Est, își continuă expansiunea la nivel național și investește circa 18 milioane de euro în achiziționarea a două parcuri logistice, în orasele Ineu și Salonta, de la compania slovacă IPEC Group. Cele două proprietăți totalizează 119.000 m² de teren și 37.000 m² suprafață închiriabilă. Aceste noi parcuri logistice ale CTP au o poziționare strategică în partea de vest a țării: Ineu este situat în județul Arad, unul dintre centrele industriale importante din zonă și nod de transport, iar Salonta, în județul Bihor, foarte aproape de granița cu Ungaria. Cele două proprietăți vor constitui baza pentru două noi parcuri din portofoliul companiei, CTPark Ineu și CTPark Salonta, și fac parte din strategia pe termen lung a companiei de creștere și de consolidare a poziției sale ca proprietarul cu cea mai mare suprafață logistică și industrială la nivel național.
Alegerea dvs. privind cookie-urile de pe acest site.
Folosim cookie-uri pentru a optimiza funcționalitatea site-ului și pentru a vă oferi cea mai bună experiență posibilă.
Acest site folosește cookie-uri pentru a stoca informații pe calculatorul dvs.
Unele dintre aceste cookie-uri sunt esențiale, în timp ce altele ne ajută să îmbunătățim experiența dvs. furnizând detalii despre cum este folosit site-ul.
Acceptă setările recomandate
Cookie-uri necesare
Cookie-urile necesare activează funcționalitățile de bază, cum ar fi navigarea în pagină și accesul la zonele securizate. Site-ul web nu poate funcționa corect fără aceste cookie-uri și pot fi dezactivate doar prin modificarea preferințelor browserului.
Analitice
Cookie-urile analitice ne ajută să îmbunătățim website-ul prin colectarea și raportarea informațiilor privind utilizarea acestuia.
Marketing
Folosim cookie-uri de marketing care ne ajută să îmbunătățim relevanța campaniilor de promovare pe care le primiți.
Cookie-uri privind distribuiri rețele sociale
Folosim unele pluginuri de partajare socială, pentru a vă permite să partajați anumite pagini ale site-ului nostru pe rețelele sociale.