În urmă cu câteva luni compania promitea că va reveni cu vești despre faza II. Din fericire, acel moment a sosit, astfel compania anunță adoptarea conceptului de small unit.

Small industrial unit este un concept de dezvoltare a halelor industriale destinate industriei ușoare, care necesită fie suprafețe mai mici, fie un nivel crescut de flexibilitate și independență, util business-urilor pentru a-și adapta spațiile de lucru în funcție de etapa de dezvoltare în care se află. Spre deosebire de faza I, unde regăsim hale mari ce pot fi secționate în trei părți de 660 mp fiecare, în faza a II-a există un grad și mai mare de libertate, convenabil plajei de clienți pe care o vizăm: vor fi hale individuale fie de aprox. 576 mp, fie de aprox. 600 mp. Discutăm de un total de 33 de hale, amplasate pe un teren de 60.000 mp și o suprafața totală pe care este dezvoltat proiectul Modulis de peste 100.000 mp.

Modulis: Altă fază, aceleași beneficii

Proiectul imobiliar Modulis, indiferent de faza de dezvoltare, este dedicat cauzei dezvoltării sustenabile și este apropiat firmelor mici și medii locale sau regionale, fără a fi excluse însă colaborările cu marile companii sau cu cele naționale sau internaționale. Viitorii clienți se vor bucura de același sprijin logistic oferit clienților existenți, aceia din faza I.

„Vom asigura accesul la instalații și rețele, vom oferi servicii 24/7 de pază și securitate, precum și servicii de facility management. Vom pune umărul la dezvoltarea de proiecte integrate. Cele 10 hale din faza I, precum și cele 33 de hale mai mici din Modulis faza II, atrag actori din ramuri industriale mai grele sau mai ușoare, precum și din domeniul serviciilor precum retail, și le oferă cadrul de dezvoltare pe baze sustenabile. Apropierea de infrastructura rutieră extraurbană (Șoseaua de Centură), dar și de rețeaua orașului (parcul industrial fiind situat în interiorul municipiului Brașov) reprezintă încă un avantaj pentru afacerile care activează în cadrul Modulis. Am pregătit și un alt set de beneficii Ca noutate, oferim posibilitatea de achiziționare a halei ce prezintă interes, iar în caz contrar o închiriem – clientul decide, noi doar căutăm să îi oferim un mediu în care să se dezvolte sustenabil în termenii săi. Pe de altă parte, precum am menționat mai sus, halele au suprafețe mai mici, iar acum cine caută o hală de închiriat cu suprafața aproximativă de 600 mp poate găsi la noi o hală de sine stătătoare, fără să mai închirieze o treime dintr-o hală mai mare precum cele din prima fază. Modulis este un parc industrial care, indiferent de faza de dezvoltare, este amenajat modern, la cele mai înalte standarde în domeniul halelor industriale, dotat tehnologic în conformitate cu nevoile din industrie și servicii. Mai multe despre toate acestea vom scrie cu siguranță într-un articol viitor”, declară reprezentanții companiei.