Această unitate a fost cumpărată de companie în decembrie 2011 şi de atunci activitatea Ferrosan s-a concentrat pe ambalarea suplimentelor alimentare.

 

“Achiziţia Ferrosan şi extinderea unităţii de ambalare de la Cluj-Napoca face parte din strategia Pfizer pe termen lung şi demonstrează angajamentul nostru faţă de piaţa din România. Deşi ar fi nevoie de modificări importante în mediul de afaceri care ar putea facilita şi alte investiţii similare, suntem de părere că în acest moment, România reprezintă o investiţie strategic importantă”, a declarat Nolan Townsend, Country Manager, Pfizer România.

 

Ferrosan face parte din reţeaua globală de producţie şi aprovizionare Pfizer, în prezent, unitatea având o capacitate de ambalare de 6 milioane de cutii pe an folosind echipamentele de ambalare existente, iar intenţia companiei este de a creşte capacitatea de ambalare treptat în următorii 3 ani.

 

La ora actuală, unitatea din Cluj-Napoca are 124 de angajaţi, iar numărul acestora poate creşte în funcţie de nivelul de dezvoltare al fabricii.

 

Finalizarea lucrărilor este estimată pentru finalul lunii martie a anului viitor.

 

“În momentul de faţă, Pfizer face această alocare de capital pentru remodelarea fabricii ca parte integrantă a unei strategii globale. Transferăm producţia câtorva produse din Soborg (Danemarca), de la furnizori terţi şi din Aprilia (Italia) către Ferrosan Cluj-Napoca. Acesta este motivul pentru care avem nevoie să ne extindem capacităţile de depozitare. Obiectivul nostru este de a creşte producţia la Ferrosan de la 3 milioane de ambalaje în 2013 la 11 milioane în anii următori, însă capacitatea noastră este chiar mai mare”, a spus Kirsten Mortensen, Director General, Ferrosan Cluj Napoca. (sursa: jurnaluldeafaceri.ro)