Lanţul de hipermarketuri deţine în România două centre logistice cu o suprafaţă totală de 190.000 mp, fiind cel mai mare operator de spaţii logistice din România.

 

„Kaufland operează la Turda un al doilea centru logistic după cel de la Ploieşti, iar în prezent construim o extensie a depozitului actual. Noua hala va fi una complet automată şi va avea o suprafaţa de 7.200 mp şi o capacitate de stocare de peste 30.000 de euro­paleţi“, spun reprezentanţii grupului german, care nu oferă detalii privind valoarea investiţiei. Potrivit estimărilor ZF pe baza datelor din piaţă, valoarea investiţiei este de sub 5 mil. euro.

 

Centrul logistic din Turda, situat chiar la intrarea pe autostrada care leagă Turda de Gilău (cei 52 de kilometri finalizaţi din Autostrada Tran­sil­vania), are 70.000 mp la sol, a fost inaugurat în 2011 şi aprovizionează magazinele Kaufland din zonele de nord-vest, nord şi centru.

 

Cel mai mare depozit al grupului german se află la Ploieşti. El a fost inaugurat în octombrie 2005 şi dispune de o suprafaţă de depozitare de peste 120.000 mp la sol. Pentru un retailer, logistica este extrem de importantă, întrucât sute de camioane cu marfă pleacă în fiecare zi din centrele logistice pentru a aproviziona cele aproape 100 de magazine, în cazul Kaufland. (sursa: zf.ro)