Între 21 şi 23 aprilie Revista Tranzit organizează la Cluj-Napoca (Grand Hotel Italia) ExpoTranzit, un târg de transport şi logistică, dublat de un program intens de conferinţe, întâlniri de afaceri şi două cine de gală, cu prilejul aniversării a 15 ani de la înfiinţarea revistei.

 

Pe lângă oferta bogată prezentată de importatorii de camioane, semiremorci, vanuri, autobuze/autocare şi stivuitoare, firmele de transport au posibilitatea de a afla noutăţile legislative pregătite la nivel european şi explicaţii la controalele tot mai dese din partea autorităţilor germane, franceze şi belgiene la adresa transportatorilor români, în cadrul a trei conferinţe având ca temă managementul transporturilor.

Pe 21 aprilie, imediat după deschiderea oficială a ExpoTranzit, în prezenţa primarului municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, şi a directorului Direcţiei Transport Rutier din cadrul Ministerului Transporturilor, Adriana Kallapis, va fi organizată o dezbatere cu tema Oportunităţi de investiţie în judeţul Cluj şi în zona Transilvaniei, la care vor participa Cătălin Tuluc (vicepreşedinte Consiliul Judeţean Cluj), Florin Popescu (Olympian Parks), Mihai Escu (CBRE), Rareş Retegan (Routier Express), reprezentanţi ai unor producători şi retaileri zonali. Dezbaterea va fi moderată de Gabriel Sfetcu, directorul GS Consulting, care va face şi o prezentare a proiectelorindustriale şi logistice recent finalizate sau aflate în curs de finalizare în zona Transilvaniei.

 

Industria automotive a adus o creştere importantă a afacerii de transport şi logistică din ţara noastră. Transportulde 3,5 t, prinde teren.

Pe 21 aprilie firmele de transport îşi vor putea întâlni clienţii din domeniul automotive. Matthias Honold, proprietarul companiei de logistică germane Honold Logistik şi asociatul lui Dietrich în cadrul uneia dintre cele mai de succes companii de logistică din România (Dietrich Honold Logistics), va vorbi despre noile tendinţe în logistica automotive, iar Adrian Crizbăşianu (DB Schenker) va evidenţia rolul important deţinut de industria automotive pentru economia românească şi, implicit, pentru industriile de transport şi logistică din România. Panelul de automotive va fi întregit de alte studii de caz şi o discuţie despre reglementarea transporturilor express cu vehicule de 3.5 t, care se dezvoltă tot mai mult mai ales în industria automotive,cu contribuţia lui Ion Clenciu (Vectra Logistic), Alexandru Petrescu (Add-Vice Motors), Zsolt Gogucz (Kefren Expres), Dan Foarce (Atlas) şi Tibor Dobe (Innight).

Tot cu această ocazie se va dezbate şi problema furturilor de marfă pe durata transportului, cu contribuţia unor reprezentanţi ai Poliţiei Române, burselor de transport (BursaTransport şi Trans.eu), firme de asigurări (Safety Broker) şi a Av. George Iacob-Anca.

 

Preşedintele TAPA EMEA, la ExpoTranzit

Tot pe 21 aprilie, în parteneriat cu TAPA EMEA, organizaţia europeană de protecţie a mărfurilor transportate, vor fi analizate soluţiile la care pot recurge firmele de transport pentru a evita furturile din camion şi pentru a obţine, astfel, contracte bine plătite pentru transportul de mărfuri de valoare.

Preşedintele TAPA EMEA, Thorsten Neumann, şi un alt membru TAPA, Rein de Vries  CPO, Senior Security Manager European Operations, Samsung Electronics Europe Logistics, vor oferi participanţilor răspunsuri la modul în care companiile producătoare şi distribuitoare de produse electronice şi-au redus numărul de furturi de bunuri pe durata transportului şi depozitării, implementând certificarea TAPA. Aquila Prod Com si H.Essers vor împărtăşi această experienţă din prisma companiilor deţinătoare de certificare TAPA.

Iar comisarul-şef la Inspectoratul General al Poliţiei, Daniel Biro, va vorbi despre demersurile făcute de Poliţia Română pentru demascarea benzilor organizate care acţionează atât pe diferite sectoare de drum, pe care urcă în mers în camioane şi aruncă mărfurile din semiremorcă, cât şi în cazul deturnării camioanelor cu sau fără complicitatea şoferilor.

 

Trei manageri cu experienţă întorc pe toate feţele costul/km

Lucia Apostol (Dumagas Transport), Decebal Popescu (Cartrans) şi Mircea Mănescu (Ahead Logistics) vor susţine un seminar de cost/km în cea de a doua zi (22 aprilie) a târgului de transport şi logistică organizat de revista Tranzit la Cluj-Napoca. Vor fi luate în discuţie elementele de cost care au cunoscut cele mai mari fluctuaţii în ultimii doi ani: cheltuielile de personal, cheltuielile cu combustibilul (cu referiri inclusiv la acciză şi la cuantumul din acciză care se poate recupera, precum şi costurile de recuperare) şi cheltuielile cu asigurările (în special RCA) şi mentenanţa.

Discuţiile vor viza nu numai procentele de creştere/descreştere, ci şi un set de recomandări pentru măsuri de eficientizare pe fiecare componentă de cost în parte.

 

Ce provocări îi mai aşteaptă pe transportatorii internaţionali?

Tot pe 22 aprilie va fi organizată şi conferinţa, poate cea mai aşteptată de transportatori, referitoare la problemele cu care se confruntă în prezent firmele de transport internaţional: salariul minim în Germania, Franţa şi Austria, controalele pe MiLoG şi cât din diurnă se ia în calcul pentru salariul minim în Germania, efectuarea perioadei de odihnă săptămânală normală în Franţa şi Belgia, alte noi provocări pe care autorităţile vest-europene le mai pregăteşte pentru estici.

Andreea Suciu, LL.M., avocat Noerr specializat în Dreptul muncii, va oferi de asemenea o perspectivă asupra noului proiect de directivă eruopeană privitor la detaşarea de personal şi cum va influenţa noua legislaţie modalitatea de remunerare a şoferilor.

O discuţie despre problemele din asigurările CMR şi Cargo va completa programul conferinţelor pe transport marfă.

 

Comerţul electronic şi dezvoltarea urbană determină o nouă revoluţie în distribuţia de produse alimentare şi farmaceutice

Împreună cu AROLAFrig, pe 22 aprilie producătorii, distribuitorii şi furnizorii de servicii logistice pentru produse alimentare şi farmaceutice vor lua în discuţie noile tendinţe ale industriei şi modul în care aceasta trebuie să răspundă la comerţul online, la dorinţa de a livra produsele comandate cât mai urgent şi la restricţiile de zgomot şi de acces în oraşe, ca urmare a aglomeraţiei din ce în ce mai mari a traficului urban.

Printre vorbitori se numără Nicolae Cişmaşu (Friesland Campina), Victor Dănilă (Pizza Hut), Carmen Vasilescu (Macromex), Lucian Popa (Albalact), Cătălin Gojnea (Farmexpert), Doru Achihăi (Europe GSK), Jeroen Fabry (H.Essers) şi Cătălin Olteanu (FM Logistic).

 

23 aprilie: ziua carierelor în transport şi logistică

Ultima zi a ExpoTranzit este dedicată oportunităţilor de angajare în ţară şi în străinătate în transport şi logistică. Fie că este vorba de şoferi, stivuitorişti, dispeceri sau contabili, toţi sunt aşteptaţi la conferinţele organizate la Grand Hotel Italia, cât şi la standurile angajatorilor interesaţi să recruteze personal.

Discuţiile vor viza o mulţime de aspecte a legislaţiei muncii, un studiu de caz de intervenţie organizatională complexă pe o firmă din domeniul logistic efectuat de HART Consulting,  prezentarea provocărilor şi posibilităţilor de satisfacţie profesională aduse de o slujbă în domeniul logisticii, efectuată de managerul platformei logistice Kaufland de la Turda, Dan Dehenes, cât şi o discuţie cu profesori coordonatori de catedre ale mai multor universităţi din ţară care organizează cursuri de transport şi logistică.

De asemenea, despre relaţia angajat-angajator în firmele de transport va vorbi Sandor Gabor (IFPTR), în timp ce Driver Identification Database va prezenta importanţa angajării de şoferi aflaţi pe „lista albă”, devenită referinţă pentru mulţi producători şi distribuitori de produse electronice, care nu mai acceptă la încărcare decât şoferi înscrişi în DIDb.

 

Nissan România vă invită să testaţi Navara, recompensat cu International Pick-Up Award 2015

Nissan România va expune două modele Nissan Navara, alte două fiind disponibile pentru test drive pe toată durata evenimentului, oferind mai multă culoare acestui eveniment dedicat profesioniştilor din transport şi logistică.

 

Printre firmele care vor expune autobuze, camioane, vanuri, semiremorci şi stivuitoare se numără Mercedes-Benz, Iveco Romania, Volvo Trucks, Renault Trucks, DAF (EVW Holding), Scania, MAN, Krone (CTE Trailers), Schmitz Cargobull, Koegel (Hochstaffl), Schwarzmueller, InterCargo (Wielton), Jungheinrich, Toyota Material Handling Romania, Nissan Romania, Irizar, Anadolu, Turcento, C&I Eurotrans, Webasto, Bavaria Bus ş.a.

 

De asemenea, vă aşteaptă să le treceţi „pragul” standurilor interioare Arobs, ATP Exodus, Axes Software, BCVO Logistic, Bridgestone, BursaTransport, Contact Tire, DB Schenker, Di Camillo, Divvos, Euload, Hankook, Idea Leasing, MOL, Petrom, Pneumaxx, Premium Lubricants, Rompetrol, Safety Broker, Tachonan, Total Trading, Total Technologies (Honeywell), Trans.eu, Transferry, Transvat, Viasat Systems, Voith, Lubexpert ş.a.

 

Fie că este vorba de transportatori, companii de logistică, retail, producători şi furnizori de produse şi servicii pentru firmele de transport şi logistică, toţi se pot înscrie gratuit ca vizitatori la ExpoTranzit.

 

Asiguraţi-vă că aveţi loc în sălile de conferinţe! Numărul de locuri în sălile de conferinţe este limitat. Contactaţi organizatorul la tel.: 021 777 06 98-99 sau e-mail: [email protected] pentru programul complet al conferintelor si detalii pentru înscriere.