Filtru depozite

Chirie (€/m2/lună)

-

Spațiu de birouri (m2)

-

Cost staţie de lucru (db)

-

Număr staţii de lucru

Articole - infrastructure

Transporturile promit 150 de kilometri de autostrada, in 2017

Un numar de 150 de kilometri de autostrada ar putea fi deschisi anul viitor, iar la 117 dintre acestia lucrurile sunt foarte avansate, a declarat, miercuri, ministrul transporturilor, sorin buse, in cadrul unei conferinte de presa.

Comisia Europeană a aprobat fazarea unor proiecte majore de infrastructură pentru România

Şapte proiecte majore de infrastructură, care trebuiau finalizate pe vechiul cadru financiar al UE (2007-2013), au primit undă verde de la Bruxelles să îşi continue finanţarea pe noul buget astfel încât să nu se piardă banii. Este vorba despre trei proiecte de drumuri şi patru de apă şi canalizare.

Cei 3 kilometri ai A3 situați în zona Petricani vor fi dați în folosință la sfârșitul anului

Lucrările la cei trei kilometri din Autostrada A3 București - Ploiești, în zona Petricani, se desfășoară conform graficului de execuție și vor fi încheiate la sfârșitul anului, dacă vremea nu va avea un caracter excepțional în următoarea perioadă, a afirmat, marți, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cătălin Homor.

Cătălin Homor: Anul 2017 va fi cel mai bun pentru autostrăzi

Pregătirile din 2016 şi stadiile avansate în care se află lucrările de infrastructură ne permit să spunem că 2017 va fi cel mai bun an pentru autostrăzi, a declarat directorul general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), într-un interviu pentru MEDIAFAX.

Autostrada Sibiu-Piteşti va fi construită până în 2020

Ministerul Transporturilor spune că autostrada Sibiu-Piteşti (120 km), solicitată în nenumărate rânduri de mai mulţi actori economici, inclusiv de cel mai mare exportator local, Dacia, este “prioritate zero” în Master Planul General de Transport, urmând a fi construită până în 2020.

CNADNR a scos la licitaţie studii de fezabilitate pentru alţi 430 km de autostradă

CNADNR aşteaptă în iulie oferte pentru studii de fezabilitate necesare construcţiei altor aproximativ 430 kilometri de autostradă, cu o valoare totală estimată de până la 41 milioane euro, după ce, la începutul acestei luni, a lansat proceduri similare pentru circa 1.000 de kilometri de autostradă.