Beneficiarul investiţiei este compania germano-română Hib Rolem Trim, iar proiectul va fi demarat în primul trimestru al anului viitor şi va fi finalizat până la jumătatea anului 2019.

 

 Cele două companii au semnat vineri la Bucureşti un memorandum pentru demararea acestui proiect ce va avea o suprafaţa de 15.000 metri pătraţi şi va creea 265 noi locuri de muncă. „În cadrul noii investiţii se vor fabrica piese şi accesorii (ornamente) pentru industria auto, constând în produse decorative pentru interiorul autovehiculelor de tipul: decoraţiuni pentru bord, consola centrală şi ornamente pentru uşi pentru producătorul de autoturisme Daimler (Mercedes), clasele A şi B”, a precizat investitorul, conform News.ro. Produsele se vor regăsi în maşinile vândute în Europa.

 

De asemenea, cele două părţi au semnat în urmă cu un an o scrisoare de intenţie pentru derularea de investiţii, în cadrul evenimentului „China (Ningbo) – Romania Investment Forum”.

 

Investiţia în valoare de circa 10 milioane euro, ce presupune transferul în România al unei linii de producţie de ornamente de interior pentru constructorul BMW, a fost deja realizată. Proiectul a fost iniţiat în luna iulie 2015 şi este prevăzut a fi finalizat în decembrie 2016. Pentru acest proiect s-a contractat un nou spaţiu de producţie cu o suprafaţă de 10.000 mp şi s-au creat aproximativ 200 noi locuri de muncă. (sursa: bzb.ro)